Lideri cu viziune și integritate.
Misiune și Ucenicie prin vocație.
Comunități transformate.
Află despre
viitoarele evenimente
Dacă nu ai reușit încă să te înscrii, știm cât de frustrant poate fi. Însă în grupurile Guild Faith te așteaptă lucruri cu adevărat speciale – întâlniri valoroase, resurse utile și oportunități de creștere.
Lasă-ne datele tale pentru a te putea contacta cu informații despre viitoarele evenimente organizate de Guild Faith și pentru a nu rata nicio oportunitate specială.

TESTIMONIALE
Când am auzit despre Guild prima data, am înțeles ca este vorba de integrarea credinței în afaceri. Este un lucru care m-a prins, care îmi place, în care cred. Dacă ne-am trai toți creștinismul, adică am fi creștini practicanți, cred ca țară noastră ar fi departe. Tot ceea ce credem ca e bun, sănătos și moral, ar trebui sa se întâmple în afacerile noastre. Asta ar însemna ca ar trebui sa avem o viață mai buna, noi, copii noștri, vecinii noștri, partenerii noștri iar în mod tactic înseamnă ca ar trebui poate sa îmi pese mai mult de partenerul meu, sa mă pun și în locul lui, ar trebui sa îmi pese de clientul meu, nu numai de interesul meu.
Cred ca Guild este foarte important în România pentru ca aduce ceva nou, îmi place foarte mult ca unește oameni din mai multe biserici, și poate chiar mai multe confesiuni și unitatea aceasta este așa de importanta, vine cu un suflu nou, cu dorința de a trata oamenii cu dragoste, de a ne implica în viețile lor, dar nu ca sa obținem ceva, ci pur și simplu sa iubim oamenii din jurul nostru, sa fim langa ei, sa ii ascultam.
Gândește-te la Guild ca acel loc unde poți sa intri și efectiv sa maximizezi tot ceea ce e pus în tine, fie ca vorbim de chemarea pe care o Dumnezeu ți-a făcut-o, fie de business-ul tău, de activitatea ta profesionala, intri într-un loc în care te înconjori de alți oameni foarte, foarte valoroși și alături de care, cu siguranță, iti garantez ca vei trece la următorul nivel.